Şcoală?! Din nou?!

   Aşa este, dragi cititori (în caz că existaţi), şcoala se apropie cu paşi de uriaşi. Fericiţi sau deprimaţi, tot trebuie să ne întoarcem, fie că vrem sau nu. Din câte am înţeles, deschiderea este pe 17 septembrie, luni.
   În caz că te bucuri că începe şcoala, atunci good for you. Dar dacă eşti deprimat, gândeşte-te la părţile bune şi încearcă să te bucuri de începutul şcolii ca de orice altă perioadă a anului:
 
   1. O să ai şansa să îţi etalezi noile ţinute sau chiar bronzul (dacă mai există...)
   2. O să îţi revezi colegii, sau chiar o să-ţi faci prieteni noi
   3. Poţi să te înscri la activităţi extraşcolare, etc
   4. O să ai ocazia să mergi în excursii! (în cazul clasei mele... mai puţin)


   Deciiii, şcoala nu este un motiv de întristare! Bine, am înţeles, chiar nu ai chef să îl revezi pe nesuferitul de prof de mate, sau pe antipatica profă de chimie, dar sunt atâtea părţi bune pe care nu le vezi, şi poate dacă ai lăsa-o mai uşor cu ura pentru şcoală, le-ai vedea şi tu.
   Fie că eşti boboc, a X-a, a XI-a sau a XII-a, asigură-te că te bucuri de şcoală şi de anul ăsta cum trebuie, şi că nu ratezi distracţia pentru că te plângi prea mult!


                                                                                       Noroc mult ^_^

Ultimul val

 
   Cum să închei vara altfel decât printr-o ultimă baie în mare? Cu acest gând în minte, mi-am făcut bagajele şi am plecat alături de câţiva prietenaşi şi familia la 2 Mai.
    Eu cunosc 2 Mai'ul de ani mulţi şi buni, de când veneam cu părinţii acum 12-13 ani. Pentru mine, locul este neschimbat, cu excepţia unor case noi, unor terase renovate, şi vârstei mele. Este un sătuc liniştit, intim, cu o atmosferă foarte chill, perfectă pentru un grup de tineri cu cortul, dar şi pentru o familie.
   Am stat la aceaşi vilă la care stăm mereu, o casă simplă şi caldă imediat cum intri în sat. Era la cinci minute de plajă, frumos amenajată, dar cazarea nici nu a fost o problemă importantă pentru mine, ca întotdeauna.
   Am o anumită mentalitate: nu contează unde mergi, contează cu cine. Până şi cel mai anost loc poate deveni un adevărat paradis dacă eşti cu prietenii.

   Există un anumit lucru despre mare, despre apus, despre ultimele săptămâni de "vară", care te face mai melancolic, mai apăsat de gânduri. Vara e precum un vis, şi acum că s-a terminat, ne întoarcem la realitate.
   Sper să ma pot întoarce şi la anul la 2 Mai, împreună cu aceaşi oameni deosebiţi, dar de data asta, să mă bucur de loc măcar o săptămână. Un weekend nu este de ajuns.

O zi specială

    Ieri, 4 septembrie, a fost ziua mea. Trăiesc pe acest pământ de 16 ani şi am încercat să mă bucur cât de bine am putut de fiecare moment oferit. Vreau să le mulţumesc familiei şi prietenilor mei dragi, fără de care viaţa ar fi seacă şi lipsită de farmec, care mă fac să mă simt deosebită în fiecare zi, nu doar de ziua mea.
    M-am bucurat de o masă cu familia şi o ieşire cu prietenii mei cei mai apropiaţi. Mulţumesc pentru cadourile oferite, dar cel mai frumos cadou pe care l-am primit a fost prezenţa voastră, cu toate că nu toţi au reuşit să ajungă.
    Acum mă duc la mare, pentru ultima dată (sigh) anul acesta. Dacă sunteţi prin zonă, o să fiu de pe 6 până pe 9 septembrie la 2 Mai, bucurându-mă de ultimele raze de soare.
   

   :)

Anii 70

   Eu vara nu dorm, o petrec în Minim Doi, sunt doar A ta şi aşa mai departe...

   Dar ce ne facem când ne plictisim vara? Haide, nu te mai ascunde. Ştiu cu siguranţă că, la un moment dat, te plictiseşti şi tu. Ba sunt pretenaşii plecaţi, ba eşi sechestrat în casă, ba una, ba alta. Eu îmi petrec timpul, de obicei, citind, dar de multe ori această activitate devine învechită. Aşa că de ce să nu profităm de tehnologie?

    Când mă uitam şi eu la televizor, am dat peste un serial destul de interesant la prima vedere: Anii 70. Pe scurt, serialul se învârte în jurul a şase adolescenţi; Eric Forman, tipicul băiat "geek", bun la suflet, ironic şi cu un tată... unic, Steven Hyde, un adevărat rebel ce nu doreşte să se conformeze societăţii sub nicio formă, Michael Kelso, băiatul "frumos" al grupului, Fez, un străin ciocolatiu venit printr-un schimb de elevi, Donna Pinciotti, roşcata focoasă ce stă vizavi de Eric, inteligentă, independentă şi potenţială iubită a lui Eric, şi Jackie Burkhardt, mezina grupului, o majoretă clasică, frumuşică, delicată, şi foarte plină de sine.
     Fiecare episod descrie câte o zi tipică din viaţa adolescenţilor, ce se întâlnesc de obicei în subsolul lui Eric unde aceştia discută sau... se bucură de "aromatherapy" stând într-un cerc.
     După mine, acest serial merită văzut pentru că este amuzant, light, şi realist. Este un mod foarte bun de a afla cum era viaţa in acei ani şi cam cum se comportau tinerii pe atunci. Descoperim, însă, că lucrurile nu erau foarte diferite de situaţia de acum.
     Eu vi-l recomand cu încredere şi am chiar şi un link unde puteţi găsi toate episoadele subtitrate în română:
   
      http://www.990.ro/seriale-73-That-70s-show-Anii-70-online-download.html

Otto Lidenbrock

 


     "Aşa mare cum e, spitalul ăsta ar fi prea mic încât să încapă în el toată nebunia profesorului Lidenbrock!"
                                                                                                 
 Axel, Capitolul 8


  Profesorul Otto Lidenbrock este unul din personajele principale ale cărţii "O călătorie spre centrul Pământului", scrisă de Jules Verne. Acesta este "o persoană teribil de originală". Pe cât este de inteligent şi sclipitor, pe atât este de neobişnuit. Acesta lucra ca profesor la Universitatea Johannaeum din Konigstrasse. Era fermecat de meseria sa, dar nu avea darul unei pedagog necesar meseriei sale. Otto Lidenbrock era un barbat de cincizeci de ani, dar arăta de patruzeci: înalt, slab, foarte sănătos, cu un "nas lung şi subţire, ca o lamă ascuţită". Locuieşte în Konigstrasse alături de nepotul său orfan, Axel, în vârstă de douăzeci şi patru de ani, menajera sa Martha şi o tânără de şaptesprezece ani, Grauben.

  Acesta ajunge acasă într-o zi foarte încântat de o carte din secolul al XII-lea despre principii norvegieni care au domnit în Islanda pe care a găsit-o într-un anticariat pe care i-o arată nepotului său. În interiorul cărţii, aceştia găsesc un pergament pe care apăreau nişte inscripţii runice.

   Acesta refuză să mănânce sau să facă orice altceva până nu descoperă ce se ascunde în spatele acelor rune. După ce le traduce, acesta dă de o succesiune de cuvinte fără nicio noimă. În carte, el descoperă numele Arne Saknussemm, un savant islandez celebru din secolul al XVI-lea. Ambiţios şi încăpăţânat, profesorul îi pune pe toţi din casă să postească până când acesta descoperă secretul. După ce Axel descifrează codul şi află mesajul ascuns: "Coboară în craterul Yocul din Sneffels, pe care umbra lui Scartaris îl mângâie înainte de calendele lui iulie, neînfricatule călător, şi ai să ajungi în centrul Pământului. Eu aşa am făcut. Arne Saknussemm."
   Speriat că unchiul său va crede în cuvintele savantului, Axel încearcă să ţină secret mesajul, dar cedează rapid datorită foamei şi freamătului neîncetat al profesorului. Imediat ce află, profesorul se hotărăşte să plece în această călătorie imposibilă, însoţit, bineînţeles, de Axel.
   Axel încearcă din răsputeri să îl convingă pe Lidenbrock că este nu este posibil, şi chiar dacă ar fi, aceştia se vor topi în interiorul scoarţei terestre, dar nimic nu îl poate opri pe profesor.
   Cei doi îşi fac bagajele şi pornesc în minunata lor călătorie imediat. Pe parcursul călătoriei, profesorul Lidenbrock a dat dovadă de un curaj ieşit din comun, de un optimism unicat, demonstrându-şi dragostea pentru ştiinţă.
    
  "Ştiinţa, dragul meu, este compusă din greşeli, dar din greşeli pe care trebuie să le faci, căci ele te vor duce, pas cu pas, spre adevăr."
                                                                 prof. Otto Lidenbrock către Axel, Capitolul 31

   Pe întreaga durată a aventurii, profesorul îşi nota obsevaţii în carnet despre natura mediului înconjurător, fauna şi flora iesită din comun, temperatură şi presiune. Acesta a întocmit de asemenea o hartă a acestui "tărâm". Este de asemenea o persoană foarte emotivă, ce nu îşi sentimentele de bucurie, tristeţe, frustrare. Când descoperă formaţiuni geografice în interiorul scoarţei terestre, acesta le numeşte dupa persoane importante pentru el şi călătorie: pârâul Hans, marea Lidenbrock, insula Axel, portul Grauben, capul Saknussemm. De aceea este şi copilăros, şi deoarece crede în existenţa unor lucruri aparent imposibile, are un optimism infantil şi o încăpăţânare uimitoare.
   Lidenbrock ţine enorm la nepotul său, Axel, şi îl tratează ca pe un fiu. Acesta l-a "adoptat" pe Axel când a devenit orfan, şi astfel, a avut grijă să-i insufle pasiunea pentru mineralogie. Axel era asistentul lui, o persoană indispensabilă călătoriei.

   "Trebuie să spun că unchiul se ţinea mereu pe lângă mine. Nu mă scăpa o clipă din ochi şi, de multe ori, braţul său mi-a fost sprijin de nădejde."
                                                                       Axel despre Lidenbrock, Capitolul 15

    Cu toate că Axel nu era o persoană curajoasă, Lidenbrock îl îmbărbăta de fiecare dată şi îi oferea puţin din optimismul său. Atunci când rămăsese doar o gură de apă, Lidenbrock i-o oferă lui Axel, pentru a-l salva de sete şi pentru a-i readuce curajul şi energia. Când acesta se pierde, acesta îl caută disperat, şi îi vorbeşte plin de emoţie cînd îi aude vocea.
    Faţă de al treilea aventurier, Hans, vânătorul de eideri islandez, profesorul simte o recunoştintă şi un respect profund. Acest om era indispensabil călătoriei datorită abilităţilor lui de supravieţuire şi de asemenea, forţei sale. Devotamentul faţă de Lidenbrock şi de expediţie îl pune pe Hans într-o lumină favorabilă faţă de profesor.
    Când aceştia ajung la suprafată după luni întregi în care au fost încătuşaţi în adâncuri, Axel se bucură să vadă soarele, dar profesorul se gândeşte doar la cum au putut ajunge în Stromboli, când busola arăta clar nordul.

    "Un profesor de la Johannaeum, care să nu găsească explicaţie pentru un fenomen cosmic! Ar fi o ruşine!"
                       prof. Lidenbrock către Axel, Capitolul 44

     Pe scurt, personajul Otto Lidenbrock este cu adevărat un geniu neînţeles, un bărbat neobişnuit de viu, optimist, încăpăţânat si pasionat de tot ce face.

Cum?

   Mă uitam la un film impresionant de drăguţ, Little Manhattan, şi mă gândeam : cum? Cum am devenit ce suntem noi acum, niste adolescenţi năvăliţi de sentimente necunoscute, împovăraţi de probleme şi gânduri. Cum am ajuns să iubim, să suferim şi să uităm? Atât de uşor am părăsit noi oare vremurile bune, unde totul era uşor, iar cea mai mare grijă era să nu pierdem Viaţa cu Louie. Când lumea era a noastra, şi tot ce era în jurul nostru ne aparţinea. Când în loc să te bucuri de prima ta vacanţă cu părinţii în străinătate, hoinăreşti fără ţintă prin Palatul Dogilor cu prietenul tău cel mai bun, în căutarea unei noi aventuri.

   De când a devenit totul atât de complicat? Doar prieteni sau mai mult? Mă ignoră pentru că îi place de mine sau pentru că, pur şi simplu, nu îi pasă? Oare prietena mea cea mai bună mă minte?
   Am crescut prea devreme, şi parcă prea brusc. Parcă ieri mă jucam de-a Indiana Jones, şi acum trebuie să fac alegeri pentru viitorul meu.
   Dacă m-aş putea întoarce în timp... ce bine ar fi! Mi-aş spune mie însămi: "Bucură-te! N-o să dureze mult, această perioadă minunată de care, atunci, vrem să scăpăm cu disperare! Nu-ţi dori să fi mare...o să regreţi după."

    Dacă aş putea, m-aş întoarce în acea lume mică, unde totul era micşorat: haine, obiecte, sentimente. Totul era mic şi neimportant: şcoala, o mică pasiune, grijile.
    Dar optimismul nu piere niciodată. Adolescenţa are părţile ei frumoase, precum toate perioadele vieţii. Dar copilăria... nimic nu se compară cu acel sentiment.